29/10/2024
"Educația a fost mereu importantă pentru Rodri. Pe când era în liceu, a mers în Stalele Unite și Irlanda în cadrul unor programe educaționale. Este licențiat în științe economice și comerciale. A stat în caminele studențești ale Universității din Castellon, deși juca în prima ligă. A mers mult timp cu un Opel Corsa, luat la mâna a doua. În prezent, nu are o mașină personală, el utilizând un autoturism dat de club. "Pentru mine mașina e doar un mijloc de transport."
A afirmat în mai multe rânduri că se simte privilegiat pentru faptul că joacă fotbal și trăiește din asta. Din acest motiv, extravaganțele nu îl caracterizează. Donează 25% din salariu organizațiilor de caritate, nu are niciun tatuaj și niciun cont pe rețelele de socializare.
"Îmi place să trăiesc viața așa cm este ea, viața reală. Interacțiunile față în față sunt cele adevărate."
La capătul unui sezon fantastic, în care a câștigat Premier League, Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor, EURO 2024 și a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, Rodrigo Hernández "Rodri" este câștigătorul Balonului de Aur 2024."
Exemplu de urmat!!!