13/03/2023
Vreau să vă arat niște pliculețe cu colagen pe care am început sa le consum din mai multe motive, iar motivul principal nu este cel al ridurilor. Nu că astea nu m-ar deranja. 😅
Chiar m-am interesat la un salon de procedurile care se fac cu niște fiole de colagen pentru ten. Din ce am înțeles trebuie făcute lunar și costă cam 100 eur/procedura în fiecare lună.
Așa că prefer să consum câte un plic de colagen marin zilnic nu pentru că sunt la fel la costuri, dar pentru că acționează din interior, mă ajută și in afecțiunile pe care le am, căci eu sunt "fericita" unei dureri lombare. Minunat, nu? 😅 Probabil e din cauza greutății. Dar probabil și din cauza muncii sedentare, poziția incorectă la birou și lipsa sportului, iar de ceva vreme încoace m-a cam "biciuit" coloana. Deci cam ăsta era și un alt motiv pentru care m-am reprofilat. Și ce bine am făcut.
Mare noroc ca am descoperit aceste suplimente care chiar îmi sunt de folos. Nu sunt adepta tratamentelor alopate, decât atunci când nu există altă variantă. Poate te întrebi de ce ai consuma suplimente dacă nu ai nimic? Păi, pentru că vrei să te menții sănătoasă!
Revenind, dacă ai probleme asemănătoare cu ale mele, îți recomand să consumi colagen marin premium hidrolizat, iar dacă poți să asociezi și cu suplimentele Move cu MSM pentru a-ți reda mobilitatea e perfect, daca nu, merge și doar colagen în următoarele cazuri:
🌸Piele uscată
🌸 păr deteriorat
🌸unghii ce se rup ușor
🌸riduri și ten uscat( foarte probabil să obții rezultate mult mai bune decât folosind diverse creme)
🌸articulații rigide
În compoziție are adaos de vitamina A, C, Zinc, Biotina care ajută organismul să producă propriul colagen.
Sigur ați mai auzit de importanta colagenului în organism, care din păcate după 25 ani nu prea se mai produse în cantitățile necesare, astfel că începem să "scârțâim" pe alocuri.
E foarte posibil ca după un consum de 3 luni să constați că scapi de diverse probleme negative cu care deja erai "obișnuit"!
https://foreverliving.ro/forever-marine-collagen?rid=400-000-624-398