10/10/2024
Chiar dacă nu toți suferim de depresie, anxietate ori suntem traumatizați, în mod cert suntem suferizi cu toții. Boala noastră se cheamă ”neascultare”. Nu suntem ascultați, nu suntem înțeleși și alinați, emoțiile noastre nu ne sunt recunoscute, ba chiar ne sunt luate la mișto, drept consecință ni le respingem și noi. Purtăm în noi nevoia de a fi auziți, văzuți și validați în trăiri și experinețe. ”Boala” aceasta ne determină să ne exagerăm trăirile, să ne atribuim, eventual, chiar o boală psihică, doar pentru că ne este aproape imposibil să spunem ”mă doare, îmi e greu, m-a afectat foarte tare ce mi s-a întâmplat, te rog, ascultă-ma, alină-mă”. Unde mai pui că unii dintre noi nu au nicio persoană căreia să-i poată transmite aceste cuvinte, și dacă ar putea să le verbalizeze.
Cert este că, nu fiecare tristețe devine depresie și nu orice experiență nefericită ne traumatizează. Însă, fără să le punem la îndoială, fiecare emoție, trăire, durere este validă și are nevoie de sprijin și atenție pentru vindecare.
Specialiștii afirmă că rezistența copiilor la stresul cronic cauzat de sărăcie este crescută atunci când au în viața lor un adult care îi protejează și îi îngrijește - apropo de întrebarea mea din prima postare, despre partea materială și emoțională.
Deci, ce este trauma? Cum ne raportăm la ea? Avem vreo variantă care să ne ajute să o recunoaștem?
Poate că veți regăsi niște răspunsuri în articolul din această săptămână de pe blog. În comentarii.