Lampadarul de Aur

11/11/2025

Avem bucuria să vă prezentăm o altă carte scrisă de F.J. Huegel și publicată de editura Lampadarul de Aur. Este intitulată „Os din oasele Lui”.

Pavel vrea să fie asemenea lui Isus. Nu mai e o chestiune de simplă etică. Nu mai e o chestiune de bine și rău. Este asemenea lui Cristos? Aceasta este întrebarea arzătoare. Pavel vrea să fie liber. Dragostea de sine, chiar și în formele ei ascunse, în gesturile ei inofensive, îi provoacă greață. El vrea să fie asemenea lui Isus în toată frumusețea smereniei și a compasiunii Lui. Vrea să-L iubească pe Dumnezeu cu o dragoste curată și să-I slujească cu acea dedicare totală care L-a caracterizat pe „singurul născut din Tatăl”. Într-un paroxism al dezgustului de sine și în chinul deznădejdii de sine, apostolul strigă după eliberare (Romani 7:24).
Există o cale de scăpare? Da, există. Pavel a găsit-o. Și noi o putem găsi.

Pavel vrea să fie asemenea lui Isus. Nu mai e o chestiune de simplă etică. Nu mai e o chestiune de bine și rău. Este asemenea lui Cristos? Aceasta este întrebarea arzătoare. Pavel vrea să fie liber. Dragostea de sine, chiar și în formele ei ascunse, în gesturile ei inofensive, îi provoac...

20/12/2024

Dimineața vă veți sătura cu pâine [ ... ] Iată pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, mărunt ca bruma, pe pământ [ ...] Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană.
Exod 16:12,14,15

Domnul m-a învățat adevărul că în fiecare zi trebuie să caut ca sufletul meu să fie fericit în Domnul. Dacă nu sunt fericit în Domnul și dacă nu sunt hrănit și întărit zilnic în omul dinăuntru, atunci lucrurile pe care le fac pentru a-L sluji nu sunt făcute în duhul potrivit. Am început deci să meditez la Scripturi în fiecare dimineață devreme, iar aceasta nu în vederea slujirii publice în Cuvânt, ci pentru sufletul meu. Am descoperit însă că Domnul adesea folosește ceea ce comunică sufletului meu, pentru a-i zidi, mai târziu, pe cei credincioși prin intermediul meu. Acest lucru se întâmplă chiar dacă meditația mea nu a fost în vederea slujirii în Cuvânt, ci pentru folosul sufletului meu.

Am fost adesea uimit că nu am înțeles acest aspect mai devreme în viața mea de credință. Nu l-am găsit scris în vreo carte, n-am auzit vreo predică despre el și nici, în discuțiile mele particulare cu alți credincioși, nu a fost atins acest subiect. Și totuși acum, când Dumnezeu mi l-a descoperit, nu mi se pare nimic mai clar decât faptul că primul lucru pe care un copil al lui Dumnezeu trebuie să-l facă este să dobândească hrană pentru omul său dinăuntru.

Care este hrana pentru omul dinăuntru? Nu rugăciunea, ci Cuvântul lui Dumnezeu! Nu este vorba de simpla citire a Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât el doar să treacă prin mintea noastră, așa cm apa trece printr-o conductă, ci este vorba de medita la ceea ce citim și de a aplica totul la viețile noastre. Ce diferență mare face faptul de a avea sufletul împrospătat și fericit în Domnul, în slujirea, în deciziile și în încercările noastre!
G. Müller

17/08/2024

Am dat peste acest articol de Harriet Beecher Stowe: „How to live on Christ”, citind o carte de V. Raymond Edman: „They found the secret”. Această carte care a fost tradusă în limba română din limba franceză și se numește: „Ei au găsit secretul”. Intenționăm să facem o altă traducere și să o publicăm. Autorul, care L-a experimentat pe Domnul în situații dificile, a știut să aducă înaintea cititorilor situații din viețile unor sfinți în care ei mărturisesc cm au găsit secretul.
Hudson Taylor obișnuia să dea articolul de mai jos fiecărui misionar din China.
Radu G

----

Următoarele paragrafe scrise de Harriet Beecher Stowe au format, prima dată, introducerea unei cărți scrise de Christopher Dean și publicate în 1847, intitulate „Religia, așa cm ar trebui să fie: experiența remarcabilă și moartea triumfătoare a lui Ann Thane Peck”. Ann Thane Peck a fost o tânără cu o purtare foarte plăcută, remarcată pentru devotamentul ei față de cauza lui Cristos, pentru pietatea ei personală și pentru experiența remarcabilă prin care a trecut pe patul morții. Ea a murit la vârsta de optsprezece ani, în noiembrie 1842.

----

Sperăm că biografia acestei tinere, interesantă nu numai din pricina caracterului ei plăcut, ci și datorită devoțiunii ei timpurii unice și a morții ei premature, să fie folositoare, mai ales pentru cei care se găsesc, asemeni ei, în zorii vieții.

Unele lucruri pe care le conține sunt neobișnuite și am vrea să atragem atenția cititorilor asupra lor.

1. Ea este exemplul unuia care a căutat în mod serios și practic să facă tot binele pe care l-a putut face.

Mulți creștini sunt mulțumiți dacă fac ceva, alții își doresc să se asigure că fac multe lucruri, dar sunt puțini cei care recunosc obligația, și depun eforturi determinate, să facă tot ce pot. Foarte puțini par să fii căutat să vadă, în mod practic, ce trebuie să-I dea lui Cristos sau să cerceteze, cu o preocupare profundă, cm ar putea fi totul folosit în slujba Lui.

2. În cazul ei, motivația nu pare să fii fost conștiința și nici un simțământ al obligației care lucra cu o forță puternică și epuizantă, ci dragostea.

Aceasta este ceea ce a dat caracterul impulsiv, liber și frumos tuturor eforturilor ei. De ce mergea ea, la vârsta de paisprezece ani din casă în casă, implorându-i pe oameni, cu o simplitate copilărească, să arate dragostea caldă a lui Cristos, mângânindu-i pe cei bolnavi, rugându-se cu cei muribunzi? Nu pentru că simțea că aceasta ar fi fost datoria ei și nu îndrăznea să procedeze altfel, ci pentru că, umplută de dragoste pentru Mântuitorul nostru nevăzut și de milă pentru cei care-L neglijau, și ea, la fel ca apostolii, nu putea să facă altceva decât să vorbească despre lucrurile pe care le-a văzut și auzit. Ar fi fost mai dificil pentru ea să i se ceară să se oprească din a face aceste lucruri decât era efortul epuizant de a le duce la îndeplinire. Aceasta este explicația pentru care, deși era reținută și sfioasă, nu i se părea că este o obligație, ci un privilegiu să-și reverse sufletul în rugăciune, pe altarul social. Atât de plină de recunoștință, de devoțiune și de dragoste era întotdeauna, încât rugăciunea era pentru ea o necesitate scumpă, o odihnă, o ușurare. Aceasta explică frecevența perioadelor ei de rugăciune și a mărturisirii sincere „că nu se putea abține să nu se roage mai des”.

Aceste observații îi pot ajuta pe cei care încearcă să-și ducă, în mod conștient, la îndeplinire îndatoririle religioase, în ciuda faptului că este, pentru ei, foarte des, o strădanie dificilă și dureroasă și care progresează printr-o zbatere constantă și disperată. Cum ar putea să devină totul ușor? Cum ar putea să se arate în mod spontan și plăcut? Cu siguranță că atunci când Cristos a spus: „Învățați de la Mine și veți găsi odihnă”, cuvintele Lui au însemnat ceva. El a vrut să spună tocmai acest lucru „jugul meu este bun și povara mea este ușoară”. Cei care nu le găsesc ca fiind bune și ușoare, pot fi convinși că nu practică religia în felul lui Cristos, ci într-un fel propriu, mai rece și mai dificil. Este posibil să fie creștini și încercările lor triste și descurajante să fie prețioase în ochii Celui care nu rupe nici chiar o trestie frântă, dar întreaga lor viață este un conflict constant între simțământul obligației, al datoriei și inima lor mereu răzvrătită. Ei pot fi siguri că nu înțeleg încă modul în care Mântuitorul lor vrea ca ei să trăiască cu El și nici libertatea desăvârșită a fiilor lui Dumnezeu. Există un astfel de mod de a trăi cu, sau în Cristos, care face ca vegherea, rugăciunea, devoțiunea, răbdarea, blândețea, bunătatea să devină tot atâtea impulsuri spontane scumpe în loc să fie obținute prin trudă, pendulând între nădejde și disperare. Aceasta este adevărata libertate.

Însăși imaginea pe care o folosește Cristos ilustrează această idee: „după cm mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine”. Cum aduce rod o mlădiță? Nu prin eforturi neîncetate pentru a primi lumina soarelui și aerul; nu prin lupte zadarnice pentru acele influențe dătătoare de viață care oferă frumusețe florii și verdeață frunzei. Ea pur și simplu rămâne în viță, într-o uniune tăcută și netulburată; iar fructele și florile apar ca urmare a unei creșteri spontane.

Atunci, cm va aduce creștinul rod? Prin eforturi și zbateri pentru a obține ceea ce este oferit fără plată; meditând asupra vegherii, rugăciunii, acțiunii, ispitirii și a pericolelor? Nu! Ci trebuie să existe o concentrare deplină a gândurilor și afecțiunilor asupra lui Cristos; o predare completă a întregii ființe în mâinile Lui; o așteptare constantă pentru har de la El. Creștinii, în care aceste atitudini au fost bine înrădăcinate la un moment dat, merg mai departe liniștiți, asemeni bebelușilor adormiți purtați în brațele mamelor lor. Cristos le aduce aminte de fiecare datorie a lor, la timpul și locul potrivit, îi mustră pentru fiecare greșeală, îi sfătuiește în fiecare greutate, îi motivează pentru fiecare activitate necesară. Ei nu se gândesc la ziua de mâine, nici în domeniul spiritual, nici în cel material, pentru că știu că Cristos va fi la fel de accesibil mâine ca și astăzi, și că timpul nu constituie niciun obstacol pentru dragostea Lui. Nădejdea și încrederea lor se întemeiază numai pe ceea ce El vrea și poate face pentru ei, nu pe ceva ce ei presupun că ar putea vrea sau face pentru El. Protecția lor în fiecare ispită și necaz este predarea, deseori repetată și copilărească, a întregii lor ființe Lui, asemeni bebelușilor care găsesc un refugiu sigur, în orice necaz, la sânul mamelor lor. Faptul că subiectul acestei biografii a găsit această cale este demonstrat de multele și neobișnuitele activități în orice lucru bun. Citim: „Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, aduce mult rod; căci fără Mine nu puteți face nimic”.

Se pune întrebarea: „Cu siguranță că aceasta este o stare și niște simțăminte foarte plăcute, dar cm să ajungem acolo? De unde să începem?”.

Răspunul este: exact în același mod în care un păcătos începe viața creștină, venind la Mântuitorul și predându-și pe deplin, de bunăvoie și din inimă trupul, sufletul și duhul Lui; pe deplin hotărât ca în viitor să se supună pe deplin călăuzirii Răscumpărătorului. După ce ai făcut această predare generală, fă-o și specific, cu privire la orice circumstanță a vieții de zi cu zi.

Să ne imaginăm cm arată o zi trăită conform acestui principiu. Te trezești dimineața și te încredințezi pe tine însuți în grija lui Cristos pentru ziua respectivă. Prima ispită care te asaltează poate fi una care să te determine să irosești mult timp. Dar zici imediat: „Doamne ajută-mă în această privință”. Următoarea ispită poate fi aceea de a te irita. Aruncă-te din nou în brațele lui Cristos în această privință. După câteva ore, poți fi ispitit să faci câteva remarci critice cu privire la vreun vecin. Abandonează-te în mâna lui Cristos. După un timp, poate nu veghezi asupra ta și rostești o remarcă pripită sau negândită. Întoarce-te în acel moment la Cristos, mărturisește-ți vina și cere ajutor pe mai departe. Dacă te găsești încolțit de greutăți și ispite neobișnuite și în pericol să uiți din ce fel duh te-ai născut, retrage-te din ocupațiile tale pentru câteva clipe și cere ajutorul lui Isus. Exemplul tinerei care este subiectul acestei biografii, care avea la prânz un timp de rugăciune fixat, nu poate fi lăudat îndeajuns. Mijlocul zilei este de obicei cea mai puțin spirituală parte din întreaga zi. Pentru fiecare, răcoarea dimineții este, de regulă, un moment de bune intenții și hotărâri, iar liniștea serii este adesea dedicată pocăinței și cercetării de sine; însă amiaza este adesea o perioadă de grabă și agitație. De aceea este cu atât mai necesar să consacrăm atunci o perioadă de timp specific pentru rugăciune. Totuși, creștinul, care dorește să trăiască așa cm Cristos ne îndrumă, trebuie să se ferească să facă din timpul de rugăciune un înlocuitor pentru acea întoarcere constantă către El, pe care dorim să ne-o îndrădăcinăm în trăire. Dimineața și seara, copilul mic este împreună cu mama sa într-o îmbrățișare lungă și afectuoasă; ascultă cu încântare expresiile afecțiunii ei și răspunde de bunăvoie cu ascultarea promisă. Dar în momente de greutăți sau pericole, el aleargă instinctiv în aceleași brațe pentru protecție, fără să cântărească dacă pericolul este mare sau mic.

O linie directoare de mare importanță pentru cel care vrea să trăiască această viață este următoarea: în păcatele, necazurile și ispitele tale, nu fă nicio deosebire între lucrurile mari și cele mici. Amintește-ți că nimic din ceea ce are cel mai mic impact asupra creșterii și a progresului tău spiritual nu este nesemnificativ în ochii lui Cristos. Este un fapt cunoscut că creștinii sunt împiedicați în progresul lor de lucrurile mărunte mai mult decât sunt de cele mari. Pentru nevoile mari ei caută puterea lui Cristos, dar pentru cele mici, acționează prin propriile lor forțe. Dar dacă micile accidente din fiecare zi, neplăcerile mărunte la care este supus fiecare, sunt suficiente să tulbure starea ta sufletească și să stârnească o atitudine necreștinească, atunci acestea sunt pentru tine chestiuni de o importanță foarte serioasă. Și, prin urmare, și tu trebuie să le privești așa și nu poți rămâne pe deplin în Cristos decât acordând acestor lucruri acea importanță corectă care să te conducă să le aduci înaintea Lui cu aceeași libertate pe care o simți privitor la lucrurile pe care le numești de obicei chestiuni serioase. Dacă ești conștient de anumite defecte specifice și persistente, familiarizează-te cu acele incidente din viața lui Isus care au o legătură specială cu ele. Dacă ești iritabil, cercetează toate acele incidente care arată răbdarea Lui neobosită; dacă ești mândru, pe cele care arată umilința Lui; dacă ești lumesc, pe cele care arată spiritualitatea Lui; dacă ești neglijent și neatent în lucrul tău, pe cele care arată zelul și activitatea Lui neîncetate. Studiează-le, înțelege-le, păstrează-le în memorie și roagă-L să toarne în tine același duh. De asemenea, poți să-ți umpli memoria cu acele cântări sfinte care descriu caracterul Mântuitorului sau care imploră ajutorul Lui divin. În acest fel, cuvintele lor scumpe vor veni uneori înaintea ta în ceasul ispitirii ca un mesaj blând din partea Domnului.

Scopul pentru care au fost făcute acum aceste observații a fost ca ele să constituie niște indicatoare generale; dar singurul învățător adevărat al vieții adevărate de credință este Cristos. Du-te le El și cere-I să te călăuzească. Adu-ți aminte de cuvintele remarcabile, privitoare la Mântuitorul, spuse pe patul de moarte de subiectul acestor memorii: „A venit, m-a privit și a spus: Eu doresc să te fac la fel de blând ca Mine, la fel de răbdător, la fel de iubitor. Cu adevărat, părea că El a fost alături de mine de mult, doar că eu nu l-am observat”. Cristos spune acest lucru, în Biblie, fiecărui creștin, atunci când spune: „Voi pune legile mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor”. Cristos este gata să te facă la fel de blând, la fel de răbdător, la fel de iubitor ca El. Dacă îți dorești acest lucru cu adevărat, dacă-l dorești mai mult decât orice altceva, dacă ești gata să renunți la orice altceva, El îți va explica, în mod practic, ce înseamnă „să rămâi în El” și ca El să vină să-Și facă locuința cu tine. Atunci, cursa ta creștină va fi plină de dragoste și bucurie. Va semăna mai mult cu zborul neîngrădit al unei păsări decât cu zbaterile unui prizonier. Vei da la o parte, în mod natural, orice povară și păcatul care te asaltează atât de ușor și vei fugi cu răbdare în cursa care-ți stă înainte, pentru că-L vei vedea pe Isus la capătul ei și asta va umple întreg sufletul tău. Vei fi umplut de admirație, nădejde, bucurie în așa măsură, încât vei alerga pentru că nu poți rămâne pe loc. Vei uita de spectatori, de pista de alergare, de tot ce te înconjoară pentru că-L vei vedea pe Isus, care este în același timp Cel care te ajută, te judecă și răsplata ta veșnică.

29/06/2024

În curând la Lampadarul de Aur - Sub mâna Lui puternică, de Stephen Kaung.

Nu murmura împotriva lui Dumnezeu și nu spune „Doamne, de ce ai pus această persoană lângă mine? Nu știi că este exact opusul meu?”. Da, tocmai de aceea a așezat-o acolo, fiindcă știe că este exact opusul tău. Ai nevoie de acea persoană și ea are nevoie de tine. Dacă veți rămâne destul de mult timp împreună, veți ajunge să vă echilibrați unul pe altul. Din nefericire, însă, mulți pleacă în direcții diferite, înainte ca Domnul să poată lucra ceva. Cât de mult din viața eului din tine trebuie să meargă la cruce, până să vezi că fratele tău este mai bun decât tine? Cât de mult trebuie tratată viața eului până când începi să-L vezi pe Cristos în fratele tău și pe Adam în tine?

09/03/2024

Am fost foarte mișcat de cuvintele unui frate, acum la Domnul, care a scris ceva foarte actual pentru noi care trăim la sfârșitul zilelor din urmă. Sunt poveri care sunt și pe inima mea: o dedicare completă a noastră lui Dumnezeu. Radu Gavriluț.

Acestea sunt, cu adevărat, vremuri solemne, și singura speranță pentru o lume nebună și deziluzionată, în care standardele morale au fost coborâte în toate direcțiile și în care lăcomia după câștig a luat locul loialității și bunăvoinței, o lume în ghearele unei frici care nu poate fi înăbușită de veselie și frivolitate - singura speranță pentru o asemenea lume este o mișcare măreață și universală a Duhului lui Dumnezeu în și prin Biserică. Este posibilă o astfel de mișcare? Noi suntem cei care trebuie să dăm răspunsul, nu folosind cuvinte, ci printr-o dedicare completă a noastră lui Dumnezeu, astfel încât să se dea șah mat strategiilor și planurilor diavolului și să se încurce toate născocirile răului.

15/02/2024

Avem bucuria să vă prezentăm o nouă carte publicată de editura Lampadarul de Aur. Este vorba despre „Țara și viața de odihnă”, scrisă de W. Graham Scroggie, unul dintre vorbitorii invitați la conferințele Keswick.

Trebuie să înțelegem că, atât pe vremea lui Iosua, din punct de vedere istoric, cât și acum, din punct de vedere spiritual, conflictul din Canaan este o mare campanie. O luptă este o singură confruntare, dar o campanie este o serie de operațiuni militare, concertate, având un singur obiectiv. Cu cât ne însușim mai repede această perspectivă de campanie asupra vieții, cu atât mai bine, pentru că ea dă unitate tuturor evenimentelor și experiențelor. Ce îngrozitor ar fi pentru noi dacă chestiunile vieții ar fi hotărâte printr-o singură luptă, pe care am pierde-o. Dar nu este așa. Este posibil să pierdem lupte și totuși să câștigăm campania…
Fiecare luptă este fie pierdută, fie încheiată într-un armistițiu, fie câștigată. Luptele pierdute sunt deprimante, armistițiile sunt obositoare; dar luptele câștigate sunt înălțătoare. Este tragic să pierzi, este periculos să ajungi într-un armistițiu, dar putem câștiga, dacă vrem acest lucru.

Canaan și locurile cerești Mesaje biblice rostite la Conferința din Keswick în iulie 1950 de W. Graham Scroggie Trebuie să înțelegem că, atât pe vremea lui Iosua, din punct de vedere istoric, cât și acum, din punct de vedere spiritual, conflictul din Canaan este o mare campanie. O luptă ...

13/02/2024

Avem bucuria să vă prezentăm o nouă carte publicată de editura Lampadarul de Aur. Este vorba despre „Alergarea spre țintă”, scrisă de Stephen Kaung.

Fraţi şi surori, trebuie să vedem slava Domnului. Atunci când am crezut pentru prima dată în Domnul, am văzut frumuseţea Lui – frumuseţea Celui răstignit. El ne cunoaşte inima. El ne-a încălzit inima, şi noi ne-am dat pe noi înşine Lui. Pe tot parcursul drumului noi trebuie să vedem tot mai mult cât este El de minunat – să vedem tot mai mult din frumuseţea Lui, din dragostea Lui, din măreţia Lui. Când Dumnezeul slavei i s-a arătat lui Avraam, acesta, prin credinţă, a pornit la drum, lăsând totul în urmă şi mergând acolo unde l-a condus Dumnezeu.

Aceasta înseamnă pasiune. S-a răcit pasiunea noastră? A încetinit alergarea noastră? Am ajuns într-un punct mort sau, mai rău, dăm înapoi? Fie ca Duhul Domnului să ne cerceteze inimile, să ne cerceteze profund şi să ne atingă din nou cu dragostea Lui. Şi, pentru dragostea Domnului nostru Isus, să Îl urmăm pe El cu pasiune.

Fraţi şi surori, trebuie să vedem slava Domnului. Atunci când am crezut pentru prima dată în Domnul, am văzut frumuseţea Lui – frumuseţea Celui răstignit. El ne cunoaşte inima. El ne-a încălzit inima, şi noi ne-am dat pe noi înşine Lui. Pe tot parcursul drumului noi trebuie să ved...

13/02/2024

Avem bucuria să vă prezentăm o nouă carte publicată de editura Lampadarul de Aur. Este intitulată „Betania” și conține articole scrise de T. Austin-Sparks și Kit Mays.

Adunarea este pentru Domnul locul în care El este prezent acum, prin Duhul Lui. Ea proclamă că Domnul are un loc într-o lume care-L respinge, și El Se va întoarce în acel loc. El are ceva la care să revină, ceva care este de partea Lui și care, fiind de partea Lui, Îi va asigura … terenul de pe care să-Și restabilească dreptul Său universal.

De aceea Domnul dorește ca Biserica Lui să fie formată din adunări, adunări locale, răspândite pe toată suprafața pământului. Ele sunt o mărturie a drepturilor Lui într-o lume în care aceste drepturi Îi sunt contestate și nerecunoscute; ele proclamă: „Da, în această lume, El are dreptul suprem, nu uzurpatorul” și păzesc această mărturie. Când El va reveni, ele vor fi mijlocul, instrumentul prin care Își va recâștiga aceste drepturi care I-au fost contestate. Multe lucruri sunt legate de primirea Domnului. El va reveni la ai Lui, pentru că El este deja acolo ca stăpânitor.

Adunarea este pentru Domnul locul în care El este prezent acum, prin Duhul Lui. Ea proclamă că Domnul are un loc într-o lume care-L respinge, și El Se va întoarce în acel loc. El are ceva la care să revină, ceva care este de partea Lui și care, fiind de partea Lui, Îi va asigura [...]Read...

16/12/2023

Sunt foarte mișcat când citesc despre transformarea pe care a făcut-o Domnul în viața acelor pescari pe care i-a chemat la El și apoi le-a zis: Veniți după Mine! Urmați-Mă! Ce instrumente au devenit ei în mâna Domnului!

Horatius Bonar a fost și el unul dintre cei transformați. Ce pasiune avea el pentru Domnul! Vă recomand să citiți cartea „Cuvinte pentru câștigătorii de suflete”, publicată de Editura Lampadarul de Aur. (Radu Gavriluț)

Citiți mai jos ce zice el despre o altă persoană transformată, Richard Baxter: „Richard Baxter a spus: «Nu știu ce cred alții, dar, în ce mă privește, mă rușinez de stupiditatea mea și mă minunez de mine însumi că nu mă ocup de sufletul meu și al altora ca unul care așteaptă ziua cea mare a Domnului; că pot avea loc pentru aproape orice alte gânduri și cuvinte și că inima mea nu este absorbită în întregime de asemenea chestiuni remarcabile. Mă mir cm pot să predic despre ele cu superficialitate și răceală, cm pot să-i las pe oameni să rămână liniștiți în păcatele lor, cm pot să nu merg la ei, să nu insist ca, de dragul Domnului, să se pocăiască, indiferent cm ar lua ei asta și cât efort și necaz m-ar costa pe mine. Rareori vin de la amvon fără să fiu mustrat în conștiința mea că nu am fost mai profund și mai înflăcărat.

Conștiința nu mă mustră din cauza lipsei de figuri de stil și eleganță în vorbire, nici pentru vreun cuvânt nepotrivit lăsat să-mi scape din gură, ci mă întreabă: 'Cum ai putut să vorbești despre viață și despre moarte cu o asemenea inimă? Cum ai putut să predici despre cer și iad într-un mod atât de nepăsător, de apatic? Crezi tu ceea ce spui? Ești serios sau glumești? Cum poți să le spui oamenilor că păcatul este un lucru atât de îngrozitor, că atât de multă nefericire este peste ei și înaintea lor, și tu să nu fii afectat? Nu ar trebui să plângi pentru asemenea oameni, nu ar trebui ca vorbele tale să fie întrerupte de lacrimi? Nu ar trebui să-ți înalți glasul și să le arăți oamenilor nelegiuirile lor și să-i rogi, să-i implori, întrucât este o chestiune de viață și moarte?' Cu adevărat acesta este sunetul pe care conștiința îl face să sune în urechile mele și,
totuși, sufletul meu adormit nu vrea să se trezească. O, ce lucru îngrozitor este o inimă insensibilă, împietrită! Doamne, scapă-ne pe noi înșine de năpasta necredincioșiei și a unei inimi împietrite, căci altfel cm am putea fi instrumente potrivite pentru a-i scăpa pe alții de ea?

O, fă în sufletele noastre lucrul pentru care vrei să ne folosești pe noi ca să-l faci în sufletele altora!»”

Dintre toți oamenii, slujitorul lui Cristos este în mod special chemat să umble cu Dumnezeu. Totul depinde de asta: pacea și bucuria lui, răsplata lui din viitor, la venirea Domnului. Dar în mod aparte Dumnezeu arată că umblarea cu El este adevărata și singura cale de a obține binecuvânt...

12/12/2023

Avem bucuria să vă prezentăm o nouă carte publicată de editura Lampadarul de Aur. Este vorba despre „Creștinismul autentic”, scrisă de Watchman Nee.

Din ziua în care Adam a luat din pomul cunoștinței, omul a fost mereu preocupat să decidă ce este bine și ce este rău. Omul natural și-a stabilit propriile lui standarde de bine și rău, drept și nedrept, și s-a luptat să trăiască potrivit lor. Desigur, noi, creștinii, suntem diferiț...

18/07/2023

Ocara

În Noul Testament, este mai mult decât o presupunere faptul că loialitatea față de Cristos atrage, în mod inevitabil, ocară. Omul care este hotărât să asculte trebuie să fie pregătit să rămână singur.
Cu toții ne ferim să fim ridiculizați și disprețuiți. Vrem să fim acceptați. Tânjim după sentimentul de „apartenență” care rezultă din faptul de a fi conform celor din jurul nostru. Nimeni nu vrea să fie considerat ciudat - un inadaptat, un nonconformist.
Dar cel care vrea să umble cu Dumnezeu trebuie să fie gata să plătească acest preț. Domnul Isus a fost obiectul batjocurii pentru oamenii din generația Lui. La fel va fi cu toți cei care Îl urmează pe El.
Lumea nu suportă pe cineva care este supus în întregime voii lui Dumnezeu. Viața sfântă a unui ucenic consacrat condamnă păcatul și egoismul oamenilor preocupați de cele de pe pământ.
Dar și mai greu de îndurat este antagonismul din partea celorlalți creștini. E suficient de rău să vezi cm cei necredincioși își arată colții precum câinii de pe stradă. Dar mai trebuie băut și acest pahar al amărăciunii: disprețul coroziv al sfinților nesfinți.
Isus Însuși a fost respins de frații Lui, care considerau că avea probleme mentale! Și asta pur și simplu datorită faptului că El L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc, iar sinele, pe ultimul loc. Ei nu puteau suporta un astfel de om. Cuvintele și faptele Lui îi ardeau ca lava fierbinte.
Și apostolul Pavel a experimentat acest lucru. El a scris creștinilor carnali din Corint: „Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Noi suntem nebuni pentru Cristos; voi, înțelepți în Cristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți! Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor. Nu vă scriu lucrurile acestea ca să vă fac de rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei.”
Biserica are nevoie de tineri care sunt dispuși să rămână singuri, cărora să nu le pese dacă sunt batjocoriți și disprețuiți. E nevoie de un nou gen de creștini, care să îndrăznească să fie diferiți în privința valorilor, a modului de a se îmbrăca, de a vorbi, precum și în năzuințele lor. „Se caută astăzi bărbați și femei care să-și urmeze convingerile despre adevăr și datorie cu prețul succesului, al prietenilor și al vieții însăși.”
Cineva a spus: „De o mie de ori e mai bună ciudățenia eficace decât normalul ineficace.”

10/07/2023

Avem bucuria să vă prezentăm o nouă carte publicată de editura Lampadarul de Aur. Este vorba despre „O mântuire așa de mare”. Cartea este formată din mesaje scrise de Georg Steinberger, autorul cărții „Pe urmele Mielului” și de Watchman Nee.

„A fi în Cristos” nu înseamnă ceea ce înțeleg mulți, adică a avea iertarea păcatelor și, după aceea, a avea întrucâtva de-a face cu Isus, privind din când în când spre El, mulțumindu-I deseori sau îndreptând câteodată un suspin către El, sforțându-te să te gândești mere...