08/12/2024
Primul obiect lucrat sezonul acesta a fost acest tablou. "O bucată de sat...."
Lucrând la el, am fost cu gândul departe, pe când aveam doar 5 ani... Era iarnă, ningea tare, ninsese toată ziua, era seara trecut de ora 12, în casă ardea focul, ulița nu era luminata pe atunci, și de la 7 seara nici casele, eram trează și eu și frații mei, sora mea, mama.
Noi stăteam cu nasurile lipite de geam, încercând să vedem prin bezna de afara, vreo mișcare sau voci de bărbați care îi zic tatei "noapte bună, Alexe...".
Aveam lumina caldă de la "lămpaș" ce ardea cu petrol, mama tricota la lumina aceea șosete din lână aspră. Tata ar fi trebuit să ajungă, încă de la ora 11, dar știam că e o altfel de noapte, aceea în care minerii primeau cadourile pentru familie, și se întârzia mereu. Banane verzi, portocale acre dar mari, ciocolata Kandia, bomboane de zahar pentru brad, fular, șosete, mănuși, cam în așa ceva constau cadourile minerilor pentru copii. Era o noapte de decembrie, mama era neliniștită și se ruga, în țară era agitație, ascultam uneori radioul ziua, dar nu avea vesti bune. Nu țin minte când a venit tata... Eu adormeam prima, atunci eram 4, eu cea mai mica. Când se adormea înainte de a ajunge tata, se știa ca vor fi cadourile lângă pat la trezire.
În dimineața următoare însă, nu au mai fost... Cadouri nu se mai dăduse la mină, autobuzul lor fusese întârziat până în zori, în țară era haos. Era revoluție. Decembrie, '89.
Rama tabloului e făcută toată manual, e de la nunta părinților mei, primită cu un verset biblic în ea, care spunea asa: "Eu și casa mea, vom sluji Domnului!" .
Anul viitor are 50 de ani și rama și căsnicia părinților mei.
Am recondiționat rama deoarece era abandonată și textul demult fusese albit de timp, pe hârtie.
L-am dus cadou părinților...
O bucata de sat din decembrie, '89.