În lanțul de librării Sedcom Libris avem pe fiecare raft același set de valori și aceeași istorie pe care o împărțim cu fiecare cititor de la carte la carte. În toate cele 13 librării păstrăm ideea de continuitate, confort, pasiune, tradiție și diversitate. este reprezentată grafic cu albastru, negru și alb. O vedeți adesea și vă trimite în sfera librăriilor, editurii, tipografiei, galeriilor de
artă, biroului de traduceri, departamentului de creație publicitară etc. POVEȘTILE Sedcom
PASIUNE este una dintre primile povești. De la început și-a propus să fie citită de cât mai mulți, să se transmită și să contribuie la schimbarea pe care ne dorim să o vedem în fiecare dintre noi și în lume. Îi place să lucreze mână în mână cu lectura. TRADIȚIE este povestea pe care cei mai mulți dintre voi încep să o citească în momentul în care deschid ușa uneia dintre cele 13 librării. Citind-o, căpătați siguranță, iar noi credem din ce în ce mai mult în principiile și valorile noastre. DIVERSITATE este fragmentul vostru preferat. L-am scris cu grijă și entuziasm. Vă observăm cm căutați de friecare dată altceva. Dacă ar fi să facem un rezumat, am spune artă, traduceri, tipografie, creație publicitară, papetărie, într-un cuvânt, Sedcom. CONFORT este acel număr de pagini pe care îl citiți și vă simțiți ușurați. De ce? Pentru că economisiți timp și pentru că e simplu. Acum, accesul la un fond de carte diversificat şi reprezentativ se poate realiza şi din confortul propriului cămin, plasarea comenzilor fiind la îndemâna tuturor, iar orice informaţie legată de colecţiile noastre fiind livrată cu promptitudine şi responsabilitate. Citiți povestea aici:
www.sedcom.ro. Câteva dintre Librăriile Sedcom Iași:
CASA CĂRŢII
Iaşi, Str. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 57, etajul I, telefon: 0232/211656,
Program de funcţionare: luni-vineri: 08.30-20.00; sâmbătă: 09.00-16.00; duminică: 09.00-14.00;
LIBRĂRIA JUNIMEA
Iaşi, Piaţa Unirii, nr. 4, telefon: 0232/412712,
Program de funcţionare: luni-vineri: 08.30-20.00; sâmbătă: 09.00-16.00; duminică: 09.00-14.00;
LIBRARIA ESCULAP – Nr. 21
Iaşi, B-dul Independenţei, nr 22, bl Y1 – Y2, parter, telefon: 0232/258600,
Program de funcţionare: luni-vineri: 08.30 - 19:30; sâmbătă: 09.00-16.00; duminică: 09.00-14.00;
Cartea este o pasiune, iar pasiunea se împarte.