18/11/2023
Istorii uitate – Nebunia Roșie
Incontestabil, mașina de scris a fost un motor al dezvoltării.
Tastatura ”QWERTY” o moștenim de la ea, gândită pe la 1880; și așa a rămas până astăzi cu mici variațiuni.
Unde scrisul de mână încetinea anumite procese, în cercetare - de exemplu, mașina de scris le-a accelerat. Cu o viteză mult mai mare la elaborarea actelor și noi orizonturi pentru exacerbarea birocrației. După tipar și apariția cărților tipărite, mașina de scris a revoluționat comunicarea scrisă, schimbând profund afacerile, industria și societatea.
Era aproape echivalentul calculatorului și al imprimantei de azi.
În societățile libere, fabricarea și vânzarea lor erau afaceri bune, chiar foarte bune. Concurența între fabricanți era acerbă, SUA domina piața mondială, iar Germania venea puternic din urmă. Este perioada de sfârșit de secol XIX, început de secol XX.
Progresul le-a împins și în România, folosite de stat, administrație, firme, avocați, redacții, scriitori sau alții. Scumpe, dar absolut necesare. Au apărut cursuri pentru deprinderea scrisului la mașină și formarea dactilografelor, se preda și în unele școli particulare. Apărea o nouă meserie cu predilecție pentru femei. Ca idee, în America sfârșitului de secol XIX, această nouă meserie a oferit un loc de muncă pentru aproape un sfert din numărul femeilor fără ocupație.
Până în 1950, în România, oricine îți permitea (erau cam scumpe)S putea să cumpere, să împrumute sau să folosească o mașină de scris, liber și după bunul plac.
Dar din 1950, „Nebunia Roșie” lovește și în mașinile de scris.
Precursor este Decretul 62 din acel an, referitor la înfiinţarea Direcțiunii Generale a Editurilor, Industriei Poligrafice, Difuzării Cărţii şi Presei, de pe lângă Consiliul de Miniştri, generează la nici o lună distanță, Decizia nr. 523 din 5 aprilie 1950 privind obligațiunile deținătorilor de aparate de reprodus texte, desene și planuri.
Apar restricțiile; nu este la îndemâna oricui să tipărească, să reproducă sau să scrie texte printr-un mijloc mecanic. Nebunia Roșie își manifesta frica față de cuvântul liber.
”La început era Cuvântul”, apoi au venit comuniștii și l-au cenzurat.
Decizia 523, însă, omitea mașinile de scris. Ca urmare, un referat de la ministrul afacerilor interne, Teohari Georgescu, duce la o nouă lege: Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 583 din 2 Iunie 1950. Este mai elaborată, cu termenii mai restrictivi, dar ambiguă și cu sancțiuni drastice. Pedepsele erau date în baza DECRETULUI nr. 183 din 30 aprilie 1949, pentru sancţionarea infracţiunilor economice. Pedepse foarte mari. Erai aspru pedepsit dacă furai de la Stat, Stat pe care-l furau sovieticii. Și ei urau concurența.
Este o perioadă neagră din istoria noastră, intelectualii sunt arestați, întemnițați și unii uciși, averi confiscate, naționalizare, stalinizare; eram sub ocupație sovietică, iar în punctele cheie deciziile erau luate de consilieri sovietici.
O mașină de scris putea să te trimită pentru mulți și grei ani în temniță.
Așa că trebuia degrabă să o înregistrezi, să obții autorizație de folosire de la Miliție și să lași specimen de scris.
Mai târziu, legea se rafinează și îți cere dovada de unde ai mașina, dacă ai dreptul să o deții, pentru ce o folosești și îți interzice să o înstrăinezi, să o închiriezi, să părăsească domiciliul și o puteai vinde doar către magazinele „Consignația”.
În 1962 prin DECRETUL nr. 1.056 din 31 decembrie 1962 (peste 1.000 de decrete într-un an! O medie de aproape 3 pe zi.), lucrurile devin clare:
”Articolul 1
Deţinerea maşinilor de scris de către persoanele fizice este permisă numai pe baza autorizaţiei organelor locale de miliție ale Ministerului Afacerilor Interne.
Deţinerea sau folosirea de către persoanele fizice a multiplicatoarelor, ca ghestetnere, șapirografe, heliografe şi altele asemenea, precum şi a materialelor necesare reproducerii diferitelor scrieri, ca matrițe şi litere de cauciuc, este interzisă.”
Departamentul Securității Statului sau „Securitatea” se subordona Ministerului Afacerilor Interne și ajuta la sovietizarea țării. Asta este o remarcă paralelă, o tușă de fond să-i spunem.
Apogeul nebuniei este atins de Decretul nr. 98 din 28 martie 1983. Când aveți chef de o lectură horror, puteți să-l citiți.
Doreați o mașină de scris, trebuia un motiv tare bun pentru folosire. Atât de bun încât și cei cu „ochi albaștri” să te creadă și să aprobe. O referință de la serviciu sau de la Uniunea Scriitorilor dacă erați scriitor. Dacă cumva ați găsit una, tranzacția se făcea doar printr-o consignație. Dar de cumpărat, doar după eliberarea autorizației de la Miliție, un fel de preaprobare. Apoi repejor cu ea în brațe, mergeați să dați un specimen de scris. Urma să vină, cam după 3 luni, un răspuns.
V-ați fi bucurat că ați reușit să treceți prin „furcile caudine”? Nu ține mult.
O folosiți doar acasă, nu poate fi scoasă niciunde, nu o împrumutați și oricând, după cheful unora, vă trezeați cu un control inopinat. Ce vremuri faine!
Asta era latura pentru persoane fizice, la ceilalți era un pic mai mare paranoia.
În primul decret dat după Revoluția din Decembrie, DECRET-LEGE nr. 1 din 26 decembrie 1989, alături de alte aberații comuniste și D.98/83 se abrogă.
Sfârșitul Nebuniei!
Dar deja apunea epoca mașinilor de scris mecanice.
Din cauza fricii comuniștilor față de cuvânt, nu prea am luat parte la dezvoltarea generată de mașina de scris.
Alăturat aveți poze cu actele de bază pentru autorizare și autorizația de folosire, dosar complet și mai jos o listă cu legi despre care am povestit și câteva derivate.
- Decizia 523/1950
- Hotărârea 583/1950
- Decretul 1056/1962
- Decretul 148/1964
- Decretul 98/1983
- Decret-Lege 1/26 decembrie 1989
- Decretul 183/1949
- Hotărârea 975 din 2 septembrie 1950
- Rectificare 1400/1963
- Legea 12/1983
- Decretul 183/1949
- Decretul 184/1949
- Hotărârea 202/1973
Aștept cu mare nerăbdare orice addendum, referire, clarificare sau obiecție. Închei așa cm erau sfătuiți și îndemnați, nu obligați. Să aibă o încheiere precum cererile vremii definitiv apuse (sper).
„Trăiască lupta pentru pace!”
