19/01/2024
SPIRULINA - MINUNE A NATURII
Toate cercetările științifice spun că spirulina este un aliment natural, sigur, care aduce un aport nutritiv ridicat și permite menţinerea si îmbunătăţirea stării de sănătate.
De ce SPIRULINĂ?
Spirulina este o microalgă cu proprietăţi nutriţionale şi terapeutice incredibile. Face parte din familia cianobacteriilor (primele organisme apărute pe Terra în urmă cu mai bine de 3 miliarde de ani) sau a microalgelor verzi. Este capabilă de fotosinteză şi se poate înmulţi foarte repede. Numele ei derivă de la aspectul filamentelor spiralate din care este alcătuită, vizibile la microscop.
Este nutrientul cel mai complet din natură, un superconcentrat de vitamine(A, B, D, E, K), minerale (calciu, potasiu, natriu, fosfor, magneziu, fier), aminoacizi (esenţiali şi neesenţiali- forma L, compatibilă cu biochimia organismului uman), acizi grași esențiali. Această compoziţie bogată, face din spirulină un excelent supliment nutritiv care deserveşte perfect obiectivele medicinei antiaging: prevenirea, încetinirea şi regresia procesului de îmbătrânire.
În plus, spirulina este cea mai bună sursă alimentară de antioxidanţi. Ficocianina, pigmentul albastru din spirulină, este considerat o adevărată perlă terapeutică, stimulează sistemul imunitar, fiind și cel mai puternic antioxidant (de 20 de ori mai puternic decât vitamina C şi de 16 ori mai puternic decât vitamina E).