27/10/2026
Poate vara e cel mai bun moment să te îndrăgostești, dar toamna este perfectă să descoperi noi începuturi 🍁 Toamna e înțeleaptă, și are ca muzicalitate un vinil cu muzică jazz care te inspiră din fundal.
Atunci când realizăm un decor de toamnă avem în minte toate aceste lucruri, culorile mai tari care vibrează, roșul care te duce cu gândul la frumusețea și intensitatea momentelor din viață, pastelurile care ne redau confortul. Am vrut practic să deconstruim toamna în structurile de design floral.
Am decorat candelabrul creat de noi, vasul antichizat de bronz și “orga” de cupru cu flori proaspete hidratate cu apă în eprubete. În compoziția florală de toamnă intră daliile, crizanteme și lisianthus de la producători locali, măceșe, ardei iuți, minirose, panicum, amaranthus și alte elemente vegetale.
De frumusețea acestui decor ne vom bucura un timp îndelungat, deoarece prin înlocuirea florilor va avea un aspect mereu proaspăt și diferit. Magia designului structural constă așadar în posibilitatea de a crea un design floral unic și nou, în fiecare săptămână, punându-ne creativitatea la treabă.
Dacă ai nevoie de un decor se toamnă pentru evenimentul tău, gândit și pus în aplicare de Adina Filculescu enRose alături de echipa enRose, știi unde ne găsești!
💌 [email protected] | 0799.950.999