Iaacasa.ro

Iaacasa.ro Despre oameni si doctori. Din loc in loc apar si iepuri.
(1128)

28/05/2026

Bancul cretin de miercuri.
Da, e joi, dar undeva în lumea asta sigur e miercuri.

Înaintea fiecărei lecții despre Tora avem 15 minute de discuții libere cu rabinul. De exemplu eu mă plâng că n-am bani să plătesc cursul următor. Și sunt din ce în ce mai convingător. La ultimul curs, pentru prima dată, rabi a zis un banc. Păcat că nu m-am gândit să-l filmez.

Sarah e la plajă cu copilașul său, Șloim. La un moment dat vine un val care îl trage pe copil în larg. Sarah începe să strige disperată după ajutor. Câțiva turiști sar în ajutor, dar nu reușesc să ajungă până la Șloim. Sarah strigă și mai tare, vine salvamarul care, din păcate, nu reușește nici el să-l prindă. Sarah cade în genunchi și începe o rugă fierbinte către Dumnezeu. La un moment dat din cer apar două brațe imense care îl prind pe micuț și îl depun cu grijă infinită în brațele mamei. Sarah, cu lacrimi în ochi, se agață recunoscătoare de brațele imense și strigă: “Doamne, îți mulțumesc din toată inima, dar Șloim avea și o pălărioară!”

Desigur că ați întrebat - unii de mai multe ori, alții doar o dată - “Înger-îngerașul meu, care e superputerea mea, pana...
27/05/2026

Desigur că ați întrebat - unii de mai multe ori, alții doar o dată - “Înger-îngerașul meu, care e superputerea mea, panaramă înaripată ce ești!?”
Și cea mai bună dovadă că nu v-a răspuns sau v-a zis ceva la mișto e că acum o fredonați pe FB în loc să vă luptați cu Thanos.

Nici mie nu mi-a răspuns, dar eu am aflat de unul singur, motiv pentru care nu prea mai am timp de facebook pentru că acum strâng bani să mă duc să îl provoc pe sus-numitul.

Superputerea mea e să am parte de toți idioții acestei planete. Pare greu și chiar e, dar decât să îmi iasă pânze păianjen din dește sau flăcări din nas în loc de muci, eu prefer idioții. Cu care m-am obișnuit.

Nu vreau să cresc artificial suspansul așa că intrăm abrupt în problemă: ieri m-am pomenit cu o doamnă. Unde m-am pomenit cu ea? În cabinet, unde mă pomenesc eu de obicei.

Doamna în cauză, la o privire superficială, părea normală. Și la o privire mai atentă cu tomograful tot normală părea. Dar așa cm tristețea nu iese în analize, nici tâmpenia nu dă semne paraclinice.

- Aș dori să vă mulțumesc pentru ce ați făcut pentru mine.
- Cu plăcere.
- Mai mult decât atât…
- Mai mult decât atât, ce?
- Azi am venit să vă vindec!

Eu iau aproximativ 4 pastile pe zi care mă țin funcțional. Spun “aproximativ” pentru că, uneori, când am noroc, iau 5. Așa că mi-ar prinde tare bine să mă vindec și eu de ceva.

- Și ce boală vreți să scoateți din mine, stimată doamnă?
- Am observat că aveți rotacism, adică sunteți rr-it.

De câte ori mi se spune asta roșesc de plăcere si las pleoapele în jos.
- Da, sunt.
- Cum spuneam, azi am venit să vă vindec!
- Da, asta ați mai spus, dar nu ați zis încă boala.
- Să vă vindec de rr-ială.

Șocul, recunosc, a fost imens. Adică după ce că-s gras, bătrân și bolnav tâmpita asta vrea să-mi ia și ultima fărâmă de speranță.

- Lăsați-mi, doamnă, rr-iala în pace!
- Domnule doctor, nici nu știți ce repede vă scap de ea!

Și fără o altă introducere o văd cm scoate foaia din poza atașată și două creioane.
- Faceți așa: băgați creionul ăsta în gură, în spatele caninilor chum am phăchut eu achum shi chithiti tecshtul!
Mă credeți că mi-a luat aproape un sfert de oră să scap de nebună din cabinet? Apoi evident că, din pură curiozitate, am băgat creionul. Veste bună! Nu m-am vindecat!

21/05/2026

Despre oameni și meserii periculoase

Când am luat în 2023 cei doi stupi prăpădiți planul nu era să mă ocup de ei ci ei să se ocupe de livada mea.

Contractul încheiat între mine și cele două regine exact asta stipen*sa:
Punctul 1: Subsemnatul, în calitate de tată vitreg, vă las în pace, iar voi faceți ce vă taie capul.
Punctul 2: Tot eu mă angajez să vă fac tratamentele la timp, iar voi îmi polenizați prunii și merii.
Punctul 3: Același eu n-am voie miere, iar alor mei nu le place, deci n-aveți decât să vă spălați cu ea pe cap.

Unde am ajuns? Am ajuns în punctul în care, de exemplu, mi-au polenizat încrucișat dovlecii cu dovleceii de am obținut niște mutanți pe care și porcu' lui Costel i-a privit cu suspiciune înainte de a nu-i mânca. Apoi ele, albinele, s-au înmulțit în progresie geometrică și acum, la modul serios, avem mai mulți stupi decât pruni, iar prima extracție de anul ăsta acoperă lejer nevoile de miere ale unei țări mici și pline de diabetici.

Și nu e totul. Era prea simplu. E și ceara. Ce naibii să faci cu atâta ceară?! Și cm avântul DIY postpandemic nu m-a părăsit am luat decizia să intru în industria lumânărilor. Când i-am zis lu' mămica vestea cea mare că de săptămâna viitoare ne apucăm să facem lumânări am avut unele emoții. Adică știți foarte bine cm a reacționat când mi-am luat tractorul. Apoi când m-am apucat să fac vin. Apoi când am luat o moară mică să facem făină integrală. Apoi cursul de apicultor. Apoi atelierul de tâmplărie. Urmat de cel de sudură MIG, TIG și MMA.

- Și fitile de unde iei?
- Habar n-am. Presupun că se găsesc de vânzare.
- Lasă că-ți tai eu din niște nădragi de-ai lu' tac'tu.

Încep să râd. Îmi și imaginam cm le vând lumânări parfumate yoghinilor din fundu' curții și cm dansează ei în chelea goală, toată noaptea, la lumina dată de pantalonii lui tăticu.

- Mamă, hai să nu facem chiar totul în casă. Fitilele le cumpăr.
- Și cm le rulăm?

Aceasta persoană interesată de o industrie emergentă să fie mama mea? Mi-au schimbat-o extratereștrii? Măi să fie! La tractor n-a venit niciodată să țină cardanul pe poziție sau să agațe freza în tiranți, dar văd la la lumânări se bagă.

- Nu știu, mamă. Acum mi-a venit ideea.
Din păcate respectiva idee mi-a venit duminică seara așa că n-a apucat să evolueze semnificativ până luni dimineață când am plecat la București.
Luni la prima oră mă trezesc în cabinet cu Bogdan-Te-Lepezi-De-Satana.

BTLDS:Ce faci, conașu'?
Eu: Nu știu și nici nu mă mai interesează
BTLDS: Aha. Și ai tăi ce mai fac?
Eu:Păi m-am gândit să-i pun să facă lumânări.
BTLDS: Ăsta ce joc e?
Eu: Nu e joc. Îi pun să facă lumânări.

Și îi povestesc întocmai ce v-am povestit și dvs mai sus.

BTLDS: mă, interesant. Maică-ta nu știe să țeasă la gherghef? Taică-tu să potcovească gloabe... chestii din astea bio, de secol op'șpe. Că asta cu lumânările... e cam periculoasă treaba.
Eu: de ce?
BTLDS: păi dacă află Preafericitu' că îl ataci la lumânări nu te văd bine. Când i-ai dat rabinului 100 de euro n-a zis nimic, dar la lumânări n-o să închidă ochii.
Eu: păi nu fac, mă, lumânări bisericești. Fac din alea la pahar.

Trebuia să-i vedeți mimica lui Bogdan la ultima replică. Încă râd:
- Conașu' eu doar ți-am pus în vedere. Când o să te închidă ăștia pentru trafic de lumânări să le zici colegilor de celulă că te-au săltat pentru trafic de droguri că altfel te fac ăia poștă din prima seară. Cu lumânări parfumate.

15/05/2026

Mi-am dat seama acum că nu v-am povestit cm am ajuns eu să-mi parchez mașina în locul respectiv.

Mă trezesc, într-o dimineață, cu o făptură feminină care pătrunde de-a dreptul vijelios în cabinetul subsemnatului.
- Bună dimineața, mă scuzați, vă rog din suflet că îndrăznesc, am o urgență!
- Sărut mâna, vă rog!
- Soțul meu vomită de ieri în continuu...
- Deci soțul e urgența?!
- Soțul. Da.
- Și unde-i soțul?
- Pe hol. Pot să-l chem?
- Păi!?
- Nu știam dacă îl lăsați să intre că el e tare frumușel, dar mai molâu.

Deschide ușa și strigă...ce strigă? Strigă "Costele!!"? Nu. Strigă "Iubire!!"? Nu. Strigă MACAROANEE! Am fost convins că am înțeles greșit. Dar nu. Înțelesesem bine. Iar asta mi s-a confirmat imediat:

- Dom' doctor, permiteți-mi să mă prezint, că n-am apucat: eu sunt Cutărica, vecina dvs, am o firmă alături, iar acest bibelou masculin e soțul meu iubit. Nu vă uitați la CNP că e mai tânăr cu 5 ani decât mine. L-am luat, dacă mă înțelegeți, în loc de Gerovital. Ca madam Macron. Pentru că îi plac macaroanele eu îi zic Macaron. Deci păpușelul meu vomită.

Sub tirul acestor informații vin cu prima idee medicală pertinentă:
- Și nu i-ați făcut un test de sarcină?
Pauză. Apoi o privire stroboscopică:
- Dom' doctor...cred că noi doi ne vom înțelege foarte bine...

UpdateMor, efectiv. Ca să nu am niciun dubiu, doamna a ajustat corespunzator semnul
14/05/2026

Update
Mor, efectiv. Ca să nu am niciun dubiu, doamna a ajustat corespunzator semnul

Toți maeștrii spirituali pe care i-am accesat în vederea augmentării aurei mele energetice mi-au spus că sufār de stimă ...
14/05/2026

Toți maeștrii spirituali pe care i-am accesat în vederea augmentării aurei mele energetice mi-au spus că sufār de stimă de sine scăzută. Stimā de mine adică. După ce mi-au zis asta unul mi-a luat 5 euro și celălalt mi-a venit la consultație. Azi sunt în măsură să le comunic că am făcut un pas foarte important pe calea desăvârșirii: sunt mândru de mine.

Context: eu îmi parchez mașina în același loc, în curtea unei instituții, de jumātate de an. Azi, cu coada ochiului, dar în absența ochelarilor, am remarcat un semn cu “ Nu parcați”. Totuși am parcat și am plecat pentru că, ce să-i faci, mă chișam pi mini și n-aveam timp de walk-about cu trocariciu. Pe drum au început sā mă macine remușcările. Că nu era suficientă vezica. Iar eu, când sunt măcinat, scriu. Cui să-i scriu eu la 7 fāră? Păi directoarei instituției respective. Fără să realizez că ora e, totuși, 6:48.

A trecut mai bine de o oră de atunci. Eu încă râd: mi-a luat 1/3 dintr-un an sā văd semnul de Nu parcați. Stau și mă întreb dacă toate buletinele, cheile, briceagul argintiu, vesta verde și șlapii negri de plajă pe care le-am considerat pierdute în ultimii doi ani nu sunt, totuși, pe birou. Sau pe canapeaua din sufragerie. Sau nu erau ale mele.

Oricum sunt mândru de mine: în sfârșit, azi am observat ceva. Așa că mā gândesc foarte serios să îl sun pe guru din Punjabi să îi cer ăia 5 euro înapoi. Celui din București n-am cm sā-i cer să-i scot degetu din cur.

În sfârșit, disponibilă pentru publicul larg (larg în sensul de "mult" nu de "gras"), cartea la care tata  a lucrat 35 d...
06/05/2026

În sfârșit, disponibilă pentru publicul larg (larg în sensul de "mult" nu de "gras"), cartea la care tata a lucrat 35 de ani și eu vreo 6 luni, dar acele luni mi s-au părut la fel de lungi ca 45 de ani. Acum știți că e prima parte, când am dat-o la tipar credeam că e singura. Nu e cu perversiuni, aceea abia acum se scrie. Dar de interesantă eu zic că e. Livrările de săptămâna viitoare cu autograful ambilor autori.
Fun fact - că doar e vorba de ceva legat de mine - tata a ales alt pseudonim decât cel care figurează pe copertă, iar mie, atenție! mie tipograful mi-a greșit în întregime pseudonimul (nu e cel pe care îl vedeți în prezentarea de pe site). Dar n-avea sens să schimb pentru a treia oară coperta așa că primele 40 de exemplare sunt cu ambele pseudonime aiurea. Limited edition, of course.

Inițial subiectul tezei de doctorat, apoi ideea unei cărți, în cele din urmă chiar o carte. Autorii: tată și fiu - mai mult tatăl, dar și fiul a suferit.

06/05/2026

Dacă nu vă spun faza acum, mor

Sună telefonul - apel video de la finu Doru.
Noi doi nu prea facem videoconferințe pentru că știm deja cm arătăm, dar, când se întâmplă, cel care le inițiază sunt eu pentru că-i arăt ce-a mai căzut din / ce-am mai turtit la / ce-am mai lovit cu trocariciu'.

Surpriza nr. 1 : Doru era întins pe un pat de spital.
Surpriza nr. 2: o făceam în 3. Videoconferința. Doru, eu și un bărbos gras cu ochii blânzi, dar cu aspect general de recuperator.

Eu: ăăă...
Doru: nașuleee! Ia de vorbește cu Costel, mecanicu' nostru!
Costel-Mecanicu-Nostru: să trăiască nașu!
Eu: ăăă...
Doru: nașu n-are semnal!

Nașu' avea semnal, dar nu înțelegea nimic.

Eu: stați puțin! Ce-i cu tine și cine e domnu'?
Doru: îl doare ceva. Îți zice el.
CMN: mă doare burtica!
Eu: oookey?Și cine sunteți?
Doru: Nu-l știi pe Costel, dar el te știe. El îți repară trocariciu!
CMN: mai aveți panarama aia de mașină? Bună mașină, așa ceva nu mai găsiți! Să n-o dați! Vreau să slăbesc și am băut niște oțet.
Eu: Niște oțet... haideți să ne auzim la un telefon normal peste jumătate de oră. Aveți acum numărul meu, vă rog să mă sunați!
CMN: să trăiască nașu!
Doru: pa nașu!

Imediat îl sun înapoi pe Doru.
- Ce-ai pățit?
- Ce-am pățit?
- De ce ești internat?
- Nu-s internat. Vreau să mă culc acum că am muncit de dimineață.
- Nu ești la spital?
- Nu.
- Ok. Credeam că ești la spital. Că patul ăla al tău arată ca un pat de spital.
- Aaaa, da, nașu.
- Ce da?
- E pat de spital. E un container din ăla care a fost spital în pandemie.
- Da?
- Da.

- De unde naiba l-ai luat?
- Păi i-am dat unuia o mașină. Unui neamț de aici.
- Și?
- Și mi-a zis: "Dorule, n-am bani, dar am un spital mic. Facem schimb?"
- Și ți-a dat un spital.
- Mă nu unu' întreg, cu asistente, cu doctori... Doar un container. Cu paturi, chiuvete, linii de oxigen trase, tot tacâmu.
- Foarte tare.
- Auzi, nașu?
- Ce?
- Îl vrei tu?
- Ce să vreau?
- Spitalu meu. Ți-l dau ție să ai și tu un spital al tău. Îl punem pe roți și te dai cu el peste tot. Nu mai vin babele la tine te duci tu la ele.

Nu știi ce-ți aduce clipa. Mie clipa îmi putea aduce un spital.

05/05/2026

Despre oameni și artiști

Sâmbătă am dat o fugă în pădure unde sunt o mulțime de copaci doborâți de furtunile din primăvara asta și mi-am ales câteva lemne din care voiam să îmi fac un cuier viking și o bibliotecă spartană. Dacă îmi rămânea material aveam în proiect și o reproducere fidelă a patului lui Ulise.

La o vedere superficială, cam vreo trei brațe de crăci. O vedere prefesional-artistică ar fi remarcat însă că nu erau crengi oarecare ci răsucite, bizare, interesante și misterioase. Am pierdut cu ele vreo două ore din viață până le-am găsit și vreo 500 de calorii până le-am tăiat și le-am cărat în curte bucată cu bucată, direct în șopronul meu de creație.

Șopronul meu de creație este, așa cm îi spune numele, locul minunat în care artistul tâmplar și fierar-sudor din mine creează mici bijuterii întâmplătoare respectiv sudoripare . Asta de vineri până duminică.De luni până joi șopronul meu de creație este magazie de lemne, distilerie clandestină, garaj pentru biciclete și, desigur, buda lui Micky.

Reluăm firul epic. După siesta bine meritată, am ieșit, plin de entuziasm, să iau la prelucrat prețiosul material lemnos. Efectiv mă simțeam precum celălalt mare artist, Michelangelo, care zicea, într-un interviu, că el nu vede blocul de marmură ca pe un bloc de marmură ci vede statuia și el trebuie să o elibereze. Și eu voiam să-mi eliberez cuierul, biblioteca și patul lui Ulise.

Ei bine, da, crengile nu mai erau. Știți sentimentul ăla progresiv de nedumerire care se transformă în neliniște apoi în agitație și se finalizează cu panică? Prin el am trecut eu cu un fierăstrău în mână în timp ce alergam prin curte ca o găină fără cap. Ca o găină tâmplăriță, artistă, cu fierăstrău, dar fără cap.

- Mamăăă! Mămicăăă!
- Ce-i?
- Erau niște crengi în șopron.
- Așa.
- Nu mai sunt.
- S-or fi pus pe foc.
- Acum o oră erau, iar în ultima oră n-ați făcut niciun foc.
- L-am văzut pe tac'tu chinuindu-se cu niște crengi.
- LE-A TĂIAAAAAT???
- Nu le-a tăiat, cred că le-a dus în grădină.

Nu stau să primesc alte lămuriri. O iau la fugă spre grădină. Găsesc crengile stivuite lângă gard. Cu strângere de inimă le scot din stivă. Dezastru - doar patru mai rămăseseră întregi, restul se rupseseră. Hai să zic că de cuier îmi ajung, dar adio bibliotecă și nici vorbă de pat odiseic.
Iau cele patru crengi și le duc înapoi în șopronul de creație.
- Înainte să umpli toată curtea cu rumeguș nu dai puțin cu motocoasa la poartă?! Că a ajuns iarba de jumătate de metru.
- Da, mamă!Dar să-i spui lui papa să nu îmi mai ia crengile din magazie.
- Sigur!

Și mama i-a spus. Și tata nu le-a mai luat. A venit însă văr'miu și le-a tăiat cu toporu. Apoi le-a dus și le-a depozitat în grădină. Apoi s-a suit pe bicicletă și s-a dus să-și cumpere țigări. În timpul ăsta eu am terminat de tuns iarba de la poartă.

Seara mă sună Ilinca. Și încep să mă plâng. Ce planuri am avut, ce opere s-au pierdut, câte calorii am irosit. Așteptam o mângâiere verbală. O dovadă de empatie, eventual simpatie. Am primit o întrebare:
- Tati, tu nu prea ai aliați în curtea aia, așa-i?

Săptămâna asta Missy e în vacanță la bunici.  O sun pe mama acum : - Cum te împaci cu Missy? - Foarte bine! Am scos-o la...
29/04/2026

Săptămâna asta Missy e în vacanță la bunici. O sun pe mama acum :
- Cum te împaci cu Missy?
- Foarte bine! Am scos-o la plimbare. Se joacā cu Micky.
- N-am auzit ce ai zis. Ce face cu Micky?
- Se joacă.
- Dā-mi o poză acum!
Poză.
- Mamăăă, Micky nu se joacă! Bag-o în casă acum!!!

Address

Bucharest
70000

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00

Telephone

0735322713

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Iaacasa.ro posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Iaacasa.ro:

Share