ELIANA mall

ELIANA mall Complex comercial Suntem primul mall deschis în Braşov în anul 2004.

Conceptul este de mall pentru întreaga familie, astfel că întotdeauna veţi găsi aici activităţi pentru a vă petrece timpul în mod plăcut şi relaxant. La Eliana mall te așteptăm cu un mix atractiv de branduri de încălţăminte, îmbrăcăminte, lenjerie, accesorii, articole sport, mobilier şi decoraţiuni pentru casa ta, precum și magazine cu produse import Germania, schimb valutar, service telefoane, se

rvicii de imprimare rapida și personalizare, cramă vinuri, un coafor sau o florărie. Copiii vor fi fascinaţi de parcul de trambuline High Jump sau locul de joacă Kinderland, iar părinţii şi bunicii se pot bucura de timpul petrecut la fast food-ul de la parter sau la restaurantul de la etaj deoarece au siguranţa că cei mici sunt supravegheaţi în permanenţă de personal calificat.

12/05/2026

Dacă vrei să sărbătorești ziua de naștere a copilului tău sau pur și simplu cauți un loc unde să se joace, să se distreze și să petreacă timp alături de prieteni, atunci trebuie să ajungi la HEY PARTY, la etaj, în 🎈

Piscine cu bile, tobogane, jocuri și distracție atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. ✨

📍 Hey Party, Eliana Mall Brașov

Avem o surpriză pentru tine: La Takko   primești 20% extra-reducere* la articolele deja reduse – pentru femei, bărbați ș...
11/05/2026

Avem o surpriză pentru tine: La Takko primești 20% extra-reducere* la articolele deja reduse – pentru femei, bărbați și copii. Fie că e vorba de piese esențiale pentru zi de zi, articole basic confortabile sau noi ținute preferate pentru cei mici, acum e momentul perfect să reîmprospătezi garderoba întregii familii. Grăbește-te – oferta este valabilă doar pentru o perioadă limitată‼️‼️

Telefonul tău merită protejat, dar și sǎ aibǎ un look pe măsură! 📱✨La insula de Accesorii GSM (vis-a-vis de Farmacia Cat...
10/05/2026

Telefonul tău merită protejat, dar și sǎ aibǎ un look pe măsură! 📱✨

La insula de Accesorii GSM (vis-a-vis de Farmacia Catena) găsești huse pentru toate stilurile: elegante, minimaliste, colorate sau super cool, perfecte pentru a-ți proteja telefonul și pentru a-ți exprima personalitatea. 🔥

Alege modelul preferat și oferă-i telefonului tău un upgrade instant!

🔥 VINEREA REDUCERILOR la  ! 🔥Telefonul tău merită protecție și accesorii de calitate! 📱✨Doar la Pallsan GSM ai acum ofer...
08/05/2026

🔥 VINEREA REDUCERILOR la ! 🔥
Telefonul tău merită protecție și accesorii de calitate! 📱✨
Doar la Pallsan GSM ai acum oferta specială de weekend:
✅ Husă de protecție
✅ Folie pentru ecran
✅ Încărcător
💥 TOATE la doar 149 LEI! 💥
Profită de super ofertă și echipează-ți telefonul complet, la un preț avantajos!
📍 Te așteptăm la Pallsan GSM, în Eliana mall (vis - a- vis de Pepco)
⏳ Oferta este valabilă în limita stocului disponibil!

✨ Pentru că azi e vineri… la   nu rata VINEREA REDUCERILOR! ✨La Bon Salon Brasov (la etaj) te așteaptă oferte speciale ș...
08/05/2026

✨ Pentru că azi e vineri… la nu rata VINEREA REDUCERILOR! ✨

La Bon Salon Brasov (la etaj) te așteaptă oferte speciale și abonamente pentru spălat & coafat la prețuri fără concurență 💇‍♀️🤍

E momentul perfect pentru puțin răsfăț și un look impecabil, fără să îți golești portofelul.
Te așteptăm să profiți de reduceri! ✨

Se apropie ziua de vineri… și știi ce înseamnă asta 😍☕👉 VINEREA REDUCERILOR la Eliana Mall Brașov!La kofi_corner te aște...
06/05/2026

Se apropie ziua de vineri… și știi ce înseamnă asta 😍☕

👉 VINEREA REDUCERILOR la Eliana Mall Brașov!

La kofi_corner te așteaptă oferta perfectă pentru început de weekend:
2+1 GRATIS la cafea, doar VINERI! 🔥
Ia-ți gașca, colegii sau persoana preferată și veniți să savurați împreună cafeaua care vă dă energie pentru tot weekendul 💛
📍 Ne găsești în Eliana Mall Brașov (vis a vis de Takko)
Nu lăsa oferta să treacă pe lângă tine 😉

05/05/2026

Ai nevoie de o pereche de ochelari? 👓

La Optimac ai opțiuni pentru fiecare nevoie, plus 10% reducere în weekend. ✅

📍 Eliana Mall Brașov

04/05/2026

Ținute perfecte într-un singur loc! 🌷
La Elyseea găsești outfituri feminine, colorate și ușor de purtat la orice ocazie.

📍 Eliana Mall Brașov

02/05/2026

Peruci de calitate, în modele și culori pentru orice stil. ✨
La Hermax ai de unde alege exact ce ți se potrivește!

📍 Eliana Mall Brașov

🍕 Vinerea Reducerilor la Buona Terra Pasta & Pizza   continuă! 🇮🇹În fiecare vineri te răsfățăm cu -30% la toate preparat...
30/04/2026

🍕 Vinerea Reducerilor la Buona Terra Pasta & Pizza continuă! 🇮🇹

În fiecare vineri te răsfățăm cu -30% la toate preparatele!
E momentul perfect să te bucuri de gustul autentic al Italiei la un preț… WOW 😍

Vino cu prietenii sau familia și transformă-ți ziua într-o experiență delicioasă!
📍 Te așteptăm cu drag!

✨ VINEREA REDUCERILOR la Eliana Mall! ✨La  Raxela, stilul pe care îl iubești este acum la prețuri speciale! 👠💸 Reduceri ...
30/04/2026

✨ VINEREA REDUCERILOR la Eliana Mall! ✨

La Raxela, stilul pe care îl iubești este acum la prețuri speciale! 👠

💸 Reduceri atractive la modele elegante
🔥 Oferte care merită descoperite
👗 Perfecte pentru orice ocazie

📍 Te așteptăm în !
👉 Grăbește-te și alege-ți perechea care te face să strălucești!

Address

Bazaltului 2
Brasov
500053

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00
Saturday 10:00 - 20:00
Sunday 10:00 - 19:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ELIANA mall posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to ELIANA mall:

Share