28/08/2023
🌠Drumul Dulciteca început în anul 2020 devine cu fiecare pas, cu fiecare secundă, minut, zi, lună și an din ce în ce mai frumos și mai gustos.
Weekendul trecut am participat pentru a treia oară la Festivalul Dulceții din Brebu cu gusturile noastre funky care ne-au consacrat.
🙏Mulțumim tuturor celor care s-au oprit în fața căsuței DulciTeCa pentru a gusta din rodul pasiunii noastre, celor care au ales să ia și să ducă acasă un borcănaș cu dulceață ca să se bucure de gustul ei împreună cu familia sau să-l dăruiască celor dragi, dar și celor care au zăbovit în căldura aridă a sfârșitului de august doar pentru a ne cunoaște și a schimba câteva vorbe.
❤Mulțumim oamenilor care revin în fiecare an să ne împărtășească impresiile lăsate de dulcețurile noastre este gestul care ne încântă și ne impresionează cel mai mult.
🤩Mulțumim, de asemenea, oamenilor minunați din Primaria Brebu și d-lui Primar Adrian Ungureanu pentru găzduire și pentru excelenta organizare.
🥳Această a treia participare la Festivalul Dulceții din Brebu a fost pentru noi un motiv de mândrie și am ales să marcăm acest moment prin crearea unui nou design al etichetelor. Iar pentru asta mulțumim agenției de print Forward Interactive partenerul nostru care a croit noile hăinuțe pentru borcănașele ce poartă în ele gusturile Dulciteca.
❤❤❤La final, dar cel mai important, suntem recunoscători întregii noastre familii, de la mic la mare, pentru susținerea necondiționată cu care ne răsfață, fără de care nu am fi existat. Astfel povestea Dulciteca continuă...